Basmul din buzunar: Muzicanții din Bremen

Adaptare de Veronica D. Niculescu și ilustrații de Adriana Oprița-Gheorghe, „Muzicanții din Bremen” după un basm de Frații Grimm este cu eticheta basm german, animale, prietenie în colecția editurii Nemi, Basmul din buzunar (anul 2016, 16 pagini).

N-am prea citit Frații Grimm – urmează ediția integrală apărută la Polirom în traducerea Vioricăi S. Constantinescu – și nu știu cum sună „Muzicanții din Bremen” în original dar textul pe care îl dă Veronica D. Niculescu este o bijuterie. Iubibil și nemaipomenit de limpede, muzical și captivant, în fragmente scurte dar cuprinzătoare, textul construiește o poveste care i-a fascinat atât pe băieții mei, cât și pe mine. O aventură cu animale – printre care și un măgar – e tot ce poate fi mai amuzant pentru copii. Și iată cum sună câteva fragmente tensionate:

După mai multe discuții, măgarul s-a cocoțat cu picioarele din față pe fereastră, câinele a sărit în spinarea lui, pisica s-a cățărat pe câine, iar cocoșul a zburat sus, tocmai în capul pisicii.

Și astfel așezați, au dat o probă muzicală: măgarul răgea, câinele lătra, pisica mieuna și cocoșul cânta, așa cum cântă cocoșii în zori.

Iar apoi au dat buzna în casă, spărgând geamul și făcând o larmă teribilă.

Ilustrațiile de Adriana Oprița-Gheorghe sunt genul acela de ilustrații care dau sens unei cărți pentru copii. Mi-au plăcut tare cele opt planșe! Pentru cum arată personajele și pentru cum sunt combinate nuanțele culorilor. Măgarul, câinele, pisica și cocoșul sunt neasemuiți! Adorabili! Iar culorile cadrelor superbe! După mine, proba maximă pentru un ilustrator de carte pentru copii este desenarea unui peisaj în noapte. Și nu îmi amintesc să fi găsit vreo ilustrație nocturnă din cărți pentru copii mai reușită ca a Adrianei Oprița-Gheoghe…

Anunțuri

Basmul din buzunar: Aladin și lampa fermecată

Adaptare de Veronica D. Niculescu și ilustrații de Marina Plantus, „Aladin și lampa fermecată” după o poveste din „O mie și una de nopți” este cu eticheta basm oriental, comoară, sultan în colecția editurii Nemi, Basmul din buzunar (anul 2016, 24 pagini).

Nu mi-a plăcut niciodată povestea cu Aladin, iar Titus mi-a mărturisit că nici lui nu îi place. Și nu m-am mirat de asta dar, într-un fel, mi-a părut rău pentru că pe mine textul adaptat de Veronica D. Niculescu chiar m-a prins tare. Adică a trebuit să ajung la varianta adaptată din Basmul din buzunar ca să spun ce spune toată lumea: „Aladin și lampa fermecată” este o poveste extraordinară! Fermecătoare! Și poate simți asta mai tare atunci când „împreunând mâinile a rugă” ți-ai dori să ai și tu un inel miraculos sau o lampă fermecată care să îți îndeplinească dorințele. Iată cum sună textul în cuvintele vrăjitorului:

– Coboară, i-a zis vrăjitorul, iar la capătul scărilor vei găsi o poartă care dă spre trei săli mari. Să le străbați fără să te atingi de ceva, altfel vei muri pe loc. Sălile astea duc într-o grădină cu pomi fructiferi. Mergi până ajungi la o terasă, unde se află o lampă aprinsă. Varsă tot uleiul din ea și adu-mi-o.

Apoi vrăjitorul și-a scos de pe deget un inel și i l-a dat lui Aladin, ca să-l protejeze.

Ilustrațiile de Marina Plantus fac din cărțulia de buzunar o ediție specială. Sunt desene foarte orientale, în culori vii și pasionale, cu forme fermecătoare și detalii subtile. Mi-a plăcut foarte, foarte tare cum a imaginat Marina Plantus în doisprezece desene lumea lui Aladin din povestea cu lampa fermecată.

Basmul din buzunar: Ursul păcălit de vulpe

Adaptare de Veronica D. Niculescu și ilustrații de Alexandru Ciubotariu, „Ursul păcălit de vulpe” după un basm de Ion Creangă este cu eticheta basm românesc, păcăleală, animale în colecția editurii Nemi, Basmul din buzunar (anul 2016, 16 pagini).

Mi-a plăcut foarte, foarte tare cum (re)spune Veronica D. Niculescu povestea ursului păcălit de vulpe, celebra poveste a lui Ion Creangă. Am citit cărțulia asta cu voce tare pentru copii, în gând pentru mine, teatral pentru nepoți şi în toate ipostazele textul sună natural și foarte à la Ion Creangă. Ceea ce impresionează tocmai pentru că „Ursul păcălit de vulpe” e o poveste super-cunoscută, care a ajuns de-a lungul anilor în fel și chip la urechile micuților. Pentru exemplificare am ales un fragment din monologul țăranului:

– Tiii, dar ce cațaveică frumoasă o să-i fac eu nevestei mele din blana roșcatei ăsteia!

Și, zicând așa, a apucat vulpea de ceafă și, târând-o până la car s-a opintit și a aruncat-o peste grămada de pește. Apoi a strigat la boi să pornească:

– Hăis, Joian! Cea, Bourean!

Țăranul a luat-o la pas pe lângă boi și îi tot îndemna să meargă mai iute, ca să ajungă degrabă acasă și să jupoaie blana vulpii.

Ilustrațiile lui Alexandru Ciubotariu m-au mirat strașnic la început (și continuă să o facă). Probabil pentru că „Ursul păcălit de vulpe” e dintre acele povești care își poartă în text paleta de culori cum își poartă melcul în spate casa: vulpea, ursul, peștii, drumul, pădurea, lacul, țăranul, carul cu boi sunt elemente comune în imaginarul popular și de aceea orice abatere de la cărarea bătătorită a ilustrării lor surprinde. Alexandru Ciubotariu a imaginat povestea asta neobișnuit și interesant, de poveste în sensul cel mai deplin al cuvântului; cu opt desene care emană în mod inexplicabil o stare de bine, o bucurie greu de pus în cuvinte.

Bibliografie – Predica de pe Munte

  • Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei (Editura Peregrinul, 2009, Traducere de Ligia Taloș)

  • Marius Cruceru, Înconjurând Muntele Fericirilor. O abordare periegetică a Predicii de pe Munte (Editura Ratio et Revelatio, 2013)

  • Ulrich Luz, Predica de pe Munte (Matei 5-7) (Editura Renașterea, 2011, Traducere de Ligia Taloș și Romeo Popa)

  • John Stott, Predica de pe Munte (Editura Logos, 2005, Traducere de Ion Ciobanu)

  • Cristian Bădiliță, Noul Testament. Evanghelia după Matei (Editura Vremea, 2015, Introducere, traducere, comentariu și note patristice de Cristian Bădiliță)

Nu scapă nimeni. Sau aproape nimeni. Lovește în proști (care devin fuduli) ca și în deștepți (care devin proști). Smintește, în egală măsură, pe urîți și pe frumoși, pe talentați și pe netalentați, pe credincioși și pe atei, pe politicieni și pe „simplii cetățeni“, pe laici ca și pe aparținătorii clerului. Reușește să transforme complexele de inferioritate în complexe de superioritate, încurajează impostura, amputează simțul ridicolului, inhibă orice urmă de umor, de decență, de generozitate. Eul propriu pîrjolește totul în jur: realitatea devine materia primă a unor ambiții private, ceilalți devin adversari sau unelte, viața nu mai e trăită decît ca o mare ocazie pentru un cult egolatru. Cazurile de vindecare sînt rare. E nevoie de efectul trezitor al unui eșec de proporții, de vreo suferință destrămătoare, de uitarea de sine a unei îndrăgostiri absorbante sau a unei radicale schimbări de destin. De regulă însă, și eșecul e citit tot în cheia vanității: sînt de vină ceilalți, țara, veacul, soarta. Iar dacă, prin concursul capricios al împrejurărilor, vanitosul ajunge, totuși, în vîrful piramidei, oficiul lui va fi mereu pîndit de abuzul autoritar. Orice vanitos are în raniță bastonul de dictator.

Călătorie spirituală: de la pictură la carte

La Editura Humanitas, în Seria Religie, redactate de Marieva Ionescu, au apărut două cărți, ca două călătorii spirituale, care pornesc de la câte o pictură de secol XVII – un poem de Miguel de Unamuno, un eseu de Henri J.M. Nouwen:

Cristul lui Velázquez (El Cristo de Velázquez, 1920; 2015, Traducere din limba spaniolă de Sorin Mărculescu) de Miguel de Unamuno (1864-1936) – 324 pagini, în patru părți, cu introducere, note, comentarii, cronologie, bibliografie de Sorin Mărculescu; lansată alături de Ruxandra Demetrescu, Wilhelm Dancă, Marieva Ionescu, Sorin Mărculescu la București, 14 februarie 2015, Librăria Humanitas de la Cișmigiu – pornind de la Cristo crucificado (cca. 1632) al lui Velázquez.

Fiul Risipitor. Povestea unei întoarceri acasă (The Return of the Prodigal Son: A Story of Homecoming, 1992; 2017, Traducere din limba engleză de Monica Broșteanu) de Henri J.M. Nouwen (1932-1996) – 196 pagini, în trei părți; lansată alături de Anca Manolescu, Monica Broșteanu, Abel Dragomir la București, 10 aprilie 2017, Librăria Humanitas de la Cișmigiu – pornind de la The Return of the Prodigal Son (cca. 1669) al lui Rembrandt.

Matei o iubește pe mami – de Brigitte Weninger

Aventurile lui Matei au ajuns în limba română la a patra carte: Matei o iubește pe mami de Brigitte Weninger a apărut cu puțin înainte de Ziua Mamei la editura Nemi în traducerea Cristinei Nan, care semnează și celelalte trei traduceri din această serie: De ce vă certați, Matei?Ajutor, Matei! O fantomă!Crăciun fericit, Matei!. Am așteptat cu nerăbdare să apară Pauli – Liebste Mama (2014) și în română încă de când am aflat că e în traducere, perioadă în care scriam despre Crăciun fericit, Matei!. Așteptarea mi-a fost răsplătită cu prisosință pentru că Brigitte Weninger și Eve Tharlet chiar au realizat o carte foarte frumoasă!

Brigitte Weninger propune, de data aceasta, o poveste care se desfășoară acasă, în familie, sub privirile vigilente ale mamei. Întârziat, Matei dă buzna pe ușă pentru o nouă aventură, în timp ce frații lui sunt adunați în jurul mesei, la prânz. Dar un „Nu așa se procedează, Matei!” din partea mamei și o privire aspră alături de prețioase învățături părintești întrerup și corectează prompt toate făcutele și nefăcutele iepurașului. Rușinat, Matei își cere scuze și schimbă subiectul: „Ăăă, când este Ziua Mamei? a întrebat iepurașul.” Răspunsul pe care îl dă mama ne invită la o poveste înduioșătoare, de suflet.

„Ce și-ar dori mama de ziua ei?” se întreabă iepurașii porniți spre câmp, către scorbura secretă din Copacul Verde, iar Matei strălucește din nou: „Știu eu ce-și dorește cu adevărat… cinci iepurași cuminți.” Dan, Luca, Irina și Ana sunt impresionați. Și în scurt timp iepurașii vor afla cum pot deveni ei înșiși cinci iepurași cuminți. Din biblioteca tatei, Dan ia o carte mare, ilustrată, un volum intitulat Iepurele bine-crescut, și, pentru că era singurul care știa să citească, ca un profesor înconjurat de elevii lui, le citește fraților săi capitol după capitol: Ordinea și curățenia; Cum să te comporți la masă; Politețea și arta conversației; Invitații și cadouri; Cum să-ți ceri scuze.

Matei o iubește pe mama este o poveste admirabilă despre cei șapte ani de acasă, maniere, politețe, bună-cuviință. Lucrurile se întâmplă miraculos: pur și simplu le citești din carte copiilor „Nu înfulecați și nu sorbiți din mâncare, și, în nici un caz, să nu vorbiți cu gura plină! a citit Dan cu voce tare. Nu țineți coatele pe masă! Nu lingeți cuțitul și furculița!” iar ei își amintesc de textul acesta când servesc masa! Și astfel ți se oferă ocazia să le explici că exersând toate acestea le va fi mult mai ușor să se comporte manierat. Ca iepurașilor.

Brigitte Weninger creează cu multă sensibilitate personajul mamei – atât de în centrul poveștii și atât de luminos creionată. Mi-a plăcut tare mult aceasta! Și cred că, de fapt, în aceasta excelează Brigitte Weninger: în a spune povești calde, pe un ton binevoitor, ca la gura sobei. Ca o mamă iubitoare, doamna Iepure se va arăta surprinsă de manierele copiilor săi – o prețioasă ofrandă din partea copiilor de Ziua Mamei: „Dragii mei copii, ce surpriză grozavă! Nu credeam că puteți fi atât de manierați. Cum ați reușit să învățați asta așa de repede?”

Matei o iubește pe mami este o carte desenată adorabil de Eve Tharlet și o poveste încântătoare, grațioasă despre mamă, familie, educație, animale, pentru copii cu vârsta de +3 ani – ca să folosesc etichetele pe care le recomandă editura Nemi. Brigitte Weninger mi-a plăcut tare și de data aceasta, iar Matei o iubește pe mami a fost suficient de captivantă încât să îmi doresc următoarea carte din seria aventurilor lui Matei.